Când Ion a
Cuțitașului intră în cârciuma lui Șchiopu, acesta, nebăgând-ul în seamă
continua să se certe cu nevastă-sa.
Ion se apropie
de tejghea și ceru o halbă de bere, dar Șchioupu cu nevastă-sa «cotcodăceu»
de parcă nici nu îl văzuseră.
– Dă-mi o bere bă! Sau ești surd?... Vezi
că mintenaș îți destup urechile de măgar!.. –trănti cu pumnul în tejghea.
Șchiopu vru să
răspundă ceva, însă privirea sferdelitoare a Cuțitașului, îi îngheță cuvintele
pe buze.
– Toarnă-mi repede o
bere, țâța cui ai supt-o, că-ți crăp capul ca pe un dovleac!
– Nu se cuvine așa
gazdă1 bună... – încercă
Șchiopu să-l înduplece, însă vocea groasă a
Cuțitașului îl întrerupse:
– Nu te găzdălui cu mine, crucifixu mă-ti,
că-ți smulg perciunii!
Șchiopu puse
halba pe tejghea și îi făcu semn femeii să iasă.
Nu-l mai putea
răbda pe a Cuțitașului. «Cât să-l mai rabde... cât?...» – striga sufletul lui. Și la o adică de ce
să-l mai rabde?... Atâta liniște avea și el, cât acesta era închis, cum ieșea
din pușcărie, adio liniște!
Ori de câte
ori intra în cărciumă, făcea praf totul. Prăpâd rămânea în urma lui. Ce-i drept
se mai băteau și alții, și încă destul de des, căci unde să se răfuiască
oamenii dacă nu în cărciumă?... De
aceia a lăsat Dumnezeu cârciuma pe lume, să bea omul, un pahar la necaz sau la
bucurie, să bată palma pentru un iarmaroc cinstit, sau să tragă, colo un par,
două, peste spinarea mejdașului de-a băgat plugul în țarina sa, sau flăcăului
ce-a tras cu ochiul muierii, sau ibovnicii sale... așa e omenește!
Dar Ion a
Cuțitașului când intră pe ușă, nu ieșea pănă nu spărgea totul – mese, scaune,
sticle, pahare... Comandă de băut la toți, iar când trebuie să plătească începe: «Nu am băut atâta! Nu mă fura împuțitule, că-ți dau drumu la mațe pe
jos!» și începea «Armaghedonul». Încercase să nu-i ceară bani, dar nici așa nu
era bine, pentru că Ion întorcea placa: «Crucifixul mă-tii de porc! Drept cine mă iei? Ha? Crezi
că nu am bani, mă crezi colduș2 ai? Paștele mă-ti, te omor mă
căcăciosule și te plătesc în aur ca pe unul bun!» și iar începea să spargă totul.
Nu, nu-l mai
putea răbda, cât să-l mai rabde... cât?... Și la o adică, de ce să-l mai rabde?
Bă muceo, tu
nu vezi că halba asta e goală?... Sparse
Ion a Cuțitașului halba de
perete. Adu alta! că-ți sparg
căpățâna aia bleagă!
– Muiere,
dă-mi o halbă curată! – strigă Șchiopu.
Femeia,
palidă, ca un cadavru, intră și puse, cu mâinele tremurânde, halba pe tejghea.
* * *
«Horincu-u-uța
la ce-i bună-ă-ă,
Horincu-u-uța la ce-i bună-ă-ă?
De băut s’ara pe lună-ă-ă,
Cu măndra care-i nebună-ă-ă...»
– cânta Ion a
Cuțitașului, ținând srâns, în fiecare mână câte o sticlă de «Secerică». Atât a luat din cărciuma lui Șchiopu, restul a
spart totul și i-a tras vreo două peste bot!
– Să mă țină
minte, crucifixul mamii lui de porc!.. Dar ce-i cu mine? De ce se învărte
ulița?... «Horincu-u-uța la
ce-i bună-ă-ă...» Să țină careva ulița! Ce-i asta?... Am
băut eu și mai mult... Până la Ancuța nu e departe! Încă un pic, hai a
Cuțitașului, ce naiba?!... Da ce-mi mai arde rânza3, of Doamne! Las
că beau o cană de more4 la Ancuța și îmi trece! Da ce-mi mai vuiește
în urechii, și tot îmi bagă cineva lumina în ochi... «Horincu-u-uța la ce-i bună-ă-ă...» Au-u-u
ce mă mai arde!.. Crucifixul mă-ti de... au-u-u!...
* * *
A treia zi,
prin fața cărciumii lui Șchiopu, trecea înmormântare, oamenii din sat, mai mult
din datorie creștinească, îl conduceau pe Ion a Cuțitașului pe ultimul său
drum. Șchiopu rezemat, de ușa cărciumii, zămbind amar de trist șopti:
– Ce zici a
Cuțitașului, nu intri la o halbă?..
1Gazdă
– gospodar.
2
Colduș – cerșetor.
3Rânza
– stomac.
4More
– zeamă de varză murată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu