Baba Hafiţa

Motto:

«Şi, din nedreptate-n nedreptate,

Nu ştiu cum se face că, la noi,

Tot ţăranii le plătesc pe toate,

Chiar primind pământul înapoi.»

                                                  (Adrian Păunescu)

Două săptămâni întregi au umblat Pavel Păpădie şi Petrea Ferigă după baba Hafiţa să o înscrie în Cooperativa Agricolă de Producţie «Unirea». Dar, degeaba, baba fugea de cooperativă ca necuratul de tămâie, ducându-i de nas, de azi pe mâine, de mâine pe poimâine şi aşa mai departe, până la paştele cailor.

– Ce comunişti sunteţi voi şi cum îndepliniţi o sarcină de partid, dacă nu sunteţi în stare să lămuriţi o babă să se înscrie în cooperativă – le-a reproşat secretarul Organizaţiei Comunale al Partidului Comunist Român, Mitică Cimbrişor.

– Hoaşca asta bătrână e mai a dracu’ decât însuşi necuratul, tovarăşe secretar!.. Noi mergem la ea de trei ori pe zi şi o dată la prânz, dar nu ştim pe unde naiba o poartă dracu’… e de negăsit – spuse necăjit Petrea Ferigă.

– Nu mă interesează cum o înscrieţi, e treaba voastră, dar eu vreau ca până poimâine baba să fie înscrisă-n cooperativă, e clar? –se răsti Mitică Cimbrişor.

–        E clar, tovarăşe sectretar! – răspunseră întru-n glas Păpădie şi Ferigă.
A doua zi, înainte de cântatul cocoşilor, tovarăşii băteau la uşa babei. «Bateţi şi

vi se va deschide!» – grăieşte Cuvântul Domnului, dar degeaba băteau ei, căci nu le deschidea nimeni. Bătrâna Hafiţa o tulise de acasă înaintea lor.

Ce să facă bieţii tovarăşi?...

S-au aşezat pe prispa casei şi s-au pus pe aşteptat, chiar de-ar fi să o aştepte zi şi noapte, ei tot vor aştepta!

Şi aşa, ba povestind, ba sforăind de sunau geamurile, îşi îndeplineau tovarăşii sarcina încredinţată de câtre partid. Baba Hafiţa se întoarse abia către seară. Cu desaga pe umeri şi cu un băţ lung, pe care l-ar fi invidiat însuşi patriarhul Avraam, i-a privit pe bieţii tovarăşi, precum sfânta Varvara pe mucenici, şi începu să-i aburească:

– Vai de mine şi de mine, ce musafiri mândri mă aşteptă şi eu nu-s acasă!.. Rogu-vă

fain să mă iertaţi… Da poftiţi vă rog în casă, poftiţi!.. – îi invită baba deschizând larg uşa.

Tovarăşii, rupţi de foame, de abia târându-şi picioarele, au intrat şi s-au aşezat pe scaune.

– Da cu ce să vă omenesc? Am slăninuţă afumată şi cârnaţi, am cumpărat şi pită albă, proaspătă, se va găsi şi-un păhăruţ de horincă – zâmbi şiret bătrîna – mintenaş, numai să aduc o zidere de apă proaspătă!...

Cu gândul la slănină şi cârnaţi, ba pe deasupra şi la un păhăruţ de horincă, tovarăşii au început să-şi înghită saliva de-le trozneau urechile. Şi au îngiţit în sec până după miezul nopţii, căci bătrâna nu s-a mai întors cu ziderea.

A doua zi, tovarăşii, precum partizanii sovietici prin munţii Tatra, aşteptau ascunşi în porumbul din grădina babei, până au prins-o.

–        Da’ ce să caut eu, maică, o babă proastă şi săracă printre tovarăşii deştepţi şi bogaţi?

Nu am nici vacă, nici purcel, doar portretul lui Stalin pe perete – spuse oftând bătrâna.

–        Aveţi pământ, copii nu aveţi, n-o să puteţi lucra singură pământul, gândiţi-vă

bine!.. – o lămureau tovarăşii.

– Mai lăsaţi-mă să mă gândesc... şi aşa nu mai am mult de trăit, că deja mi-am cam mâncat mălaiul, iar după ce mor, puteţi să mă-nscrieţi unde vă pică vouă bine!

Nu au reuşit bieţii tovarăşi s-o înscrie pe babă în colectiv. S-au întors ca opăriţi să raporteze tovarăşului Cimbrişor eşecul lor.

– Sunteţi nişte terchea-berchea, cum o să luptaţi voi cu adevăraţii duşmani ai comunismului, dacă nu aţi fost în stare să lămuriţi o babă?... – tuna şi fulgera tovarăşul Cimbrişor.

– Am s-o înscriu eu!... – zâmbi tovarăşa Neghină Paraska, pe care tot satul o numea – «tovarăşa Pauker» pentru marea-i dragoste faţă de partidul comunist.

Şi tovarăşa Paraska, chiar a reuşit s-o înscrie pe bătrână în «Tovărăşie». Ce-i drept printr-un şiretlic, dar... «pentru atingerea înaltelor idealuri scopul scuză mijloacele!» aceasta era filozofia tovarăşei Parasca.

– Mătuşico eu strâng semnături pentru ca să nu dărâme comuniştii biserica din sat!.. – minţi, şireată ca o vulpe, tovarăşa.

– Vai, blestemaţii de comonişti, dărâma-i-ar Sfântul Dumnezeu de pe faţa pământului, să-i dărâme!.. – s-a speriat bătrâna. Da’ eu draga mătuşii nu cunosc carte, cum pot să mă iscălesc?

– Puneţi degetul aici în cerneală… aşa, – o ajută pe bătrână, – şi acum îl puneţi aici pe

lista asta. Aşa, gata!... – spuse mulţumită de mârşăvia-i făcută, tovarăşa Neghină.

–        Bravo, tovarăşa Parasca! Sunteţi o adevărată comunistă, nu ca ăştia doi… – o lăuda

tovarăşul Cimbrişor. Dar bucuria succesului a fost de foarte scurtă durată, căci imediat după ce tovarăşii au arat şi au semănat porumbul pe pământul babei Hafiţa, aceasta i-a dat în judecată pe «hoţii de comonişti» că-i prădaseră pământul.

Întâmplarea nu le-a plăcut tovarăşilor de la judeţ.

– De ce i-ai dat în judecată pe tovarăşi dacă dumneata, mătuşico, te-ai înscris de bună voie şi nesilită de nimeni în cooperativă?... Văd aici amprentele degetului tău!... – i-a spus judecătorul la proces.

– Vai de mine, domnucule, eu nu m-am înscris în nici o cooperativă!.. Dar buleandra asta comonistă mi-a băgat degetul cu de-a sila-n cerneală şi pe urmă, tot cu sila mi l-a pus pe această ţâdulă.

– Nu se poate aşa ceva, tovarăşa Parasca este o tovarăşă cinstită şi de nădejde – a sărit ca ars tovarăşul Cimbrişor.

–        N-o credeţi tovarăşe judecător, nu am silit-o eu, s-a înscris de bună voie – a

protestat tovarăşa Neghină.

– Vai de mine, domnucule judecător!... Dacă eu vroiam să mă-nscriu în cooperativă, atunci iscăleam cu numele meu, că eu cunosc mai multă carte decât buleandra asta... – spuse bătrâna şi apropiindu-se de masa judecătorului, luă tocul din călimară şi, pe o coală de hârtie, îşi scrise numele şi prenumele atât de caligrafic încât judecătorul a fluierat de uimire.

Toată sala a izbucnit într-un hohot de râs.

Judecătorul i-a pedepsit verbal pe vinovaţi şi i-a sfătuit să fie altă dată mai prudenţi cu candidaţii la «Unirea».