Cocoşul bunicii

Cocoş mai frumos decât Grigore al babei Rozalia de peste râu, nu avea nimeni în tot cătunul nostru. Mare şi frumos, cu penele colorate, cu creastă şi cercei de foc şi cu pinteni de aur, umbla ca un crai printre găini.

Uliul?... Nici nu îndrăznea să privescă din înaltul cerului spre curtea babei Rozalia. De frica lui Grigore ocolea casa bătrânei pe după al zecelea nor. Iar în zori, când Grigore vestea sosirea noii zile, glasu-i răsuna ca un corn de vânătoare, de nu mai putea bătrâna de dragul lui.

«Ţucă-l¹ baba de muşat², că tare hireş³ mai îmblă de zici că-i jândar, numa’ Grigore al meu, hie-i ţărâna de puf  mai umbla aşe de ţanţoş» îşi lăuda baba cocoşul pe care l-a botezat cu numele răposatului său soţ.

Toate gospodinele din cătun, când puneau ouăle sub cloşcă, cereau două trei şi de la baba Rozalia, nădăjduind să aibă asemenea cocoş precum Grigore al babei.      

– Bunicuţo, pune sub cloţă şi un ouţ de la baba Rozalia, unul singurel!... ne rugam noi cu Ionică de bunica. Dar ea nici nu vroia să audă de baba Rozalia de când se certaseră din cauza lui Grigore care sărind gardul în grădina bunicii îi «grăpase» straturile de ceapă.

– Ia nu mă mai clopotiți la cap că-s bolândă de trebi şi fără voi. Cu ce-s mai bune alea de la Rozalia? Ou-i ou! s-a răstea la noi bunica.

– Melgem noi şi celem un ou de la baba Lozalia, a insistat Ionică.

– Nu cumva să vă prind pe la hoaşca aia că vă rump pticioarele! Ce sunteţi voi coldani⁴?!  

Ce ne-a mai rămas de făcut?... A trebuit să ne descurcăm singuri, că tare mult ne-am mai dorit să vedem în curtea bunicii un cocoş ca Grigore al babei Rozalia.

Chiar în după-amiaza acelei zile, când baba Rozalia îşi duse văcuţa la păscut, iar Grigore făcea ordine prin grădinile vecinilor, noi ne-am furişat la ea în curte până la coteţul cu găini de unde am «împrumutat» un ou, pe care l-am strecurat sub cloţa bunicii.

Doamne Sfinte, câtă mirare a fost când au început să iasă puii din ouă!

– No, aşe comedie no mai văzu’ nima de când e lume pe pământ! Am pus doişpe ouă sub cloţă şi au ieşit treişpe pui, trei-şpe – număru’ lu’ ucigă-l toaca! se crucea bunica povestind la toţi oamenii care treceau pe uliţă. Iar eu cu Ionică ne prăpădeam de râs în spatele casei. 

Peste puţin timp, Grigore al babei Rozalia fierbea cu picioarele în sus, în oala moşului Albină, care dete pe el un ulcior de miere babei. Asta după ce Floarea lui Gorun îi rupse picioarele prinzându-l pe straturile de ceapă.

Iar acum... cocoş mai frumos decât al bunicii, nu are nimeni în tot cătunul nostru. Mare şi frumos, cu penele colorate, cu creastă şi cercei de foc, şi cu pinteni de aur, umblă ca un crai printre găini.

Uliul?... Nici nu îndrăzneşte să privescă din înaltul cerului spre curtea bunicii. De frica lui Grigore (aşa l-am botezat şi noi) ocoleşte casa bunicii pe după al zecelea nor. Iar în zori, când Grigore vesteşte sosirea noii zile, glasu-i răsună ca un corn de vânătoare...

¹a ţuca – a pupa.

²muşat – frumos.

³hireş – mândru, fălos.

⁴coldan – cerşetor.