Powered By Blogger

vineri, 17 februarie 2012

Nume de comunist




De când Marko Bogar a devenit membru al Partidului Comunist Român, s-a schimbat atât
de mult, încât nici vecinii, nici prietenii, ba chiar nici cei din familia lui, nu-l mai recunoşteau.
«Unde-i acel Marko care cânta în strana bisericii?..» – se mirau creştinii din sat.
«Unde-i acel Marko ce seară de seară venea la cârciumă şi ne turna la glume şi bancuri, de ne prăpădeam de râs?» – se întrebau consumatorii de răchie.
        Marko, Marko, cum mi-ai orfănit tu cârciumioara, acum ce mă fac eu fără tine? – se
văita Vasilică birtaşul, a cărui cârciumă, acum, era goală precum muierea lui Adam în grădina Edenului înainte de-a muşca din măr. Căci sătenii veneau la cârciumă mai mult pentru bancurile lui Marko. Acum, dacă Marko nu-i mai calcă pragul, la ce să mai vină? Pot bea şi acasă, căci slavă cerului, fiecare are horincă!
Iar Marko, nici la biserică, nici la cârciumă… Cu alte cuvinte, nici Domnul, nici dracul nu aveau vreun câştig de pe urma lui. Şedinţele de partid şi biblioteca erau singurele locuri unde mai mergea Marko. Restul timpului citea din Marx şi Lenin.
– Nu ţi-e teamă c-o să te bată Sfântul Dumnezeu? Du-te, măi omule, la biserică şi dă acatiste să-ţi ierte Domnul păcatele – îl dojenea pe Marko nevastă-sa.
– Religia este opiu pentru popor! Destul am bâjbâit prin întuneric, acum a sosit timpul şi lumina Partidului Comunist mi-a deschis ochii şi mi-a luminat sufletul! – răspundea mândru Marko.
        Lăudăm pe Isus! – îl salutau oamenii din sat pe Marko.
        Lăudat să fie-n veci Partidul Comunist Român! – răspundea Marko la salutul creştin,
strigând din răsputeri de se cruceau oamenii şi-l ocoleau să nu mai fie nevoiţi să-l întâlnească.
Nici nu se obişnuise bine, nevasta lui Marko, cu capriciile comuniste ale soţului, când pe capul bietei femei căzu altă năpastă. Născu un copil. Nu, să nu credeţi că acesta era necazul, aceasta era bucurie, necazul era altul, copilul s-a născut taman în ziua sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavril şi, cum era firesc după sfânta datină străbună, ea voia să-l numească pe copil Mihai-Gabriel, cu numele sfinţilor ce urmau să fie protectorii pruncului lumit, sau măcar cu numele unuia dintre ei.
        Nici un Mihai, nici un Gabriel ! – a strigat Marko şi ca să demonstreze cât de hotărât
este, a bătut din picior, de au sunat geamurile ferestrelor.
– Cum să-l numim altfel, dacă el s-a născut de ziua acestor sfinţi? – a întrebat mirată femeia.
        Îl vom numi Dej! – hotărî Marko.
        Vai de mine şi de mine! – începu să se vaite biata femeie. – Nu am auzit de nici un
sfânt cu acest nume.
        Ce-mi pasă mie de sfinţii tăi şi de biserica ta? Fiul meu va purta nume de comunist, îl
voi numi ca pe tovarăşul nostru scump şi drag!
– De ce nu-l numeşti Gheorghe – cu prenumele tovarăşului, sau cu patronimul său – Gheorghiu? Dej este numele lui – încerca să-l lămurească şi notarul, când s-a dus să facă certificatul de naştere.
        Gheorghe şi Gheorghiu întâlneşti la tot pasul, eu vreau ca pe fiul meu să-l cheme Dej!
– lovi Marko cu pumnu-n masă.
        Păi bine, dar… – încerca să-l lamurească, în continuare, notarul pe Marko, însă
acesta-l întrerupse brusc:
        Nici un păi!.. Tovarăşe, eu am impresia că tu ai ceva împotriva numelui Dej!
Notarul tăcu speriat şi îi eliberă grăbit certificatul de naştere.
Dar necazurile nevestei lui Marko nu luară sfârşit. Peste doi ani născu alt prunc, tot băiat.
– Bravo, tovarăşa Palaga! Încă trei şi Partidul Comunist Român te va decora cu ordinul
«Mamă Eroină» – radia de bucurie Marko.
        Lasă-mă în pace cu tovarăşa, eu nu am nevoie de nici un ordin comunist şi nici copii
nu mai vreau, ne ajung doi – rosti necăjită femeia.
        Ce vorbeşti? – se supără de această dată Marko – pentru construirea socialismului
avem nevoie de braţe tinere, copiii sunt viitorul strălucit al Partidului Comunist!
– Îl vom numi Petru sau Paul, deoarece mai sunt două săptămâni până la sărbătoarea sfinţilor apostoli Petru şi Pavel – a încercat ea, cu voce nesigură, să întrerupă discursul soţului despre viitorul strălucit al Partidului Comunist.
– Ia mai termină odată cu sfinţii tăi şi cu numele lor! – se enervă Marko.
        Dar cum îl vom numi pe micuţ?
        Cum să-l numim… de ce mai întrebi, de parcă nu ai şti?... Bineînţeles că-l vom numi
Dej!
        Păi, Dej, l-ai numit deja pe Mihaiţă.
        Să nu cumva să mai îndrăzneşti să-mi numeşti copilul Mihaiţă! Numele lui este Dej!
Iar pe acesta tot Dej îl vom numi – strigă enervat Marko.
– O, bieţii mei copii, de ce v-am mai adus pe lume, dacă nici nume de om n-o să aveţi… – a început să plângă biata mamă.
De data aceasta notarul doar zâmbi mirat şi eliberă certificatul de naştere, fără să-i mai spună ceva lui Marko. Dar când, peste următorii doi ani, Marko veni şi-i spuse că şi pe al treilea copil vrea să-l numească tot Dej, notarul îşi pierdu răbdarea:
        Măi, omule, tu eşti nebun la cap?... Deja ai doi copii cu acelaşi nume, nu se poate să-l
numeşti şi pe al treilea tot Dej. Gândeşte-te repede la alt nume căci nu am timp de pierdut cu tine!
Luat prin surprindere de notar, Marko se pierdu cu firea şi răspunse strângând nevinovat din umeri:
– Eu vreau ca toţi copiii mei să aibă nume de comunist, iar eu alt nume de comunist în afară de Dej nu cunosc.
Notarul a stat un pic pe gânduri, s-a scărpinat la ceafă şi pe urmă i-a întins lui Marko un ziar al Partidului Comunist:
        Caută şi tu în acest ziar, că e plin de nume comuniste.
Marko a început să citească ziarul cu mare atenţie. A stat şi a tot citit, că notarul a şi uitat de
prezenţa lui.
        Am găsit!... – urlă de bucurie Marko, de sări şi notarul de pe scaun.
        Aşa da! Hai, spune, ce nume ai ales? – se pregătea notarul să completeze certificatul
de naştere.
        Bangladej ! – răspunse Marko.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu