Тovarăşa Parasca şi Unchiul Dănilă

– Acum Hafiţa stă în faţa Dreptului Dumnezeu şi-I povesteşte toate mârşăviile şi

toate faptele tale murdare pe care le-ai săvârşit, nemernico!... – i-a spus odată Paraskăi, Unchiul Dănilă fiind beat criţă.

–        Ei, las’ că-ţi arăt eu ţie! O să te satur eu de Dumnezeu!... – l-a ameninţat Paraska pe

Dănilă.

A doua zi, după ce s-a trezit din beţie, Dănilă se văita şi se căia de cele spuse, dar ce mai putea face? Vorbele n-ai cum să le mai întorci. Ştia el bine că Paraska nu o să-l ierte, ci se va răzbuna crunt, dar până la urmă, împăcându-se cu gândul, aştepta în ficare zi să-şi ispăşescă pedeapsa.

Mult nu a trebuit să aştepte, căci într-o noapte, Paraska l-a «mirosit» că fierbe horinca, în pârâul de la capătul grădinii.

Nu s-au ivit bine zorii şi Paraska deja bătea, cu zarvă multă la uşa şefului de post, de parcă năvăliseră peste sat tătarii.

Ce s-a întâmplat? – întrebă speriat şeful de post, frecându-şi ochii.

– Veniţi repede, tovarăşe, căci vecinul meu, Dănilă Harbuz, acest duşman al Partidului Comunist, toată noaptea a fiert horinca! – a raportat Paraska frecându-şi mâinile de bucurie.

– Trebuia să mă anunţaţi mai repede, acum, până ajungem, poate să şteargă toate urmele şi nu o să avem dovezi! – i-a reproşat tovarăşei şeful de post.

– Nu vă faceţi probleme tovarăşe, eu am văzut în ce loc a ascuns damigenele cu horincă, îmbrăcaţi-vă repejor, eu până atunci fug să-l trezesc pe tovarăşul secretar de partid!... – a rostit pe nerăsuflate Paraska.

Mergând spre casa lui Dănilă, Paraska le-a povestit tovarăşilor cum a văzut cu ochii ei pe acesta îngropând două damigene pline cu horincă, pe care a fiert-o toată noaptea, sub doi meri, chiar în mijlocul grădinii lângă claia de fân.

Şeful de post, la început, numai aşa, «de ochii lumii», a început să caute prin casă, apoi a cotrobăit şi prin şură pe urmă şi-a băgat mâna şi prin căpiţele de fân până a ajuns la cei doi meri indicaţi de tovarăşa Paraska.

–        Ia, adu mătăluţă, cetăţene Harbuz, o cazma şi sapă sub acest măr!... – a poruncit,

zâmbind cu gura până la urechi, şeful de post.

Dănilă îndată aduse cazmaua şi începu să sape cu mare grijă de parcă căuta cine ştie ce comoară preţioasă, până a scos din gropă o damigeană de zece litri. Şeful de post înhăţă damigeana şi-l privi pe Dănilă, care rânjea la el dezvelindu-şi dantura cariată.

–        Îţi arde de râs, banditule! Habar n-ai cum o să râzi tu la urmă!

–        Ba, eu cred că am habar – încerca să se apere Dănilă.

–        Gura, imbecilule! Cum îţi permiţi să vorbeşti aşa cu tovarăşul şef de post?! – a

zbierat secretarul de partid.

–        Ia sapă repede şi sub mărul celălalt!

Dănilă a început să sape şi sub celălalt măr, de sub care a scos încă o damigenă de zece litri.

Paraska, ascunsă după gardul viu, chicotea de bucurie.

–        Aşa... Iar acum, după ce avem corpul delict, mătăluţă, cetăţene Harbuz, eşti arestat şi

o să mergi cu noi! – spuse cu o mare satisfacţie în glas şeful de post.

–        Tulai Doamne, da ce am făcut de vreţi să mă legaţi ! – zâmbi fericit Dănilă, de

parcă tocmai primise vestea că a câştigat la loterie.

–        Ia numai fă pe prostul!... Toată noaptea ai fiert horinca şi asta-i interzis de lege.

–        Poate am fiert, poate nu am fiert… dar fără dovezi nu mă puteţi aresta! – spuse cu

îndrăzneală Dănilă.

– Ia te uită ce deştept eşti! Păi damigenele acestea ce sunt, nu sunt dovezi? Mai mari dovezi nici nu-mi trebuie pentru a te aresta! – strigă enervat şeful de post.

– Şi ce lege, mă rog, vă dă dreptul să arestaţi oamenii pentru că ţin apa în damigene?... – îl pufni râsul pe Dănilă.

–        Ce tot îndrugi acolo, crezi că eu n-o să gust din damigene?

–        Gustaţi sănătos şi o să vă convingeţi că damigenele sunt pline cu apă! – continuă să

Zâmbească Dănilă.

–        Şeful de post a gustat din ambele damigene şi l-a privit mirat pe Dănilă, cam aşa cum

l-au privit evreii din Cana Galileii pe Domnul Isus transformând apa în vin.

– Tovarăşe secretar, ori mi se pare mie, ori damigenele sunt, într-adevăr, pline cu apă, gustaţi vă rog şi dumneavoastră!

–        E apă tovarăşe, apă chioară – spuse convins secretarul de partid.

–        Ce v-am spus eu? Iar dumneavoastră nici una, nici două mă arestaţi – ia reproşat

Dănilă..

–        Naiba să te ia, cetăţene Harbuz! Dar ia spune mătăluţă, de ce ai îngropat

damigenele sub aceşti pomi?

–        Aceşti doi meri, i-a sădit taică-meu, iartă-I, Doamne, păcatele! – şi-a făcut Dănilă semnul crucii. Tare bun a mai fost, se mai întorcea acasă, din când în când, beat ca un porc, dar…

– Ia nu-mi îndruga verzi şi uscate, ci explică-mi pe scurt, de ce ai îngropat damigenele sub aceşti meri? – strigă şeful de post.

– Tocmai asta vreu să vă explic. Taică-meu a adus aceşti meri, pe jos, tocmai din Sarasău, că pe aicea nu prea erau pe atunci…

–        Naiba să te ia, împreună cu tatăl tău şi cu merii voştri, mie spune-mi scurt şi la

obiect de ce ai îngropat aceste damigene umplute cu apă!

–        Păi, taică-meu, să-l ierte Sfântul Dumnezeu…

–        Arde-l-ar focul iadului, pe tac-tu şi pe tine împreună cu el! – îşi pierdu răbdarea

tovarăşa Paraska, ascunsă după gardul viu.

– Înainte de a muri – continuă Dănilă – m-a pus să jur cu mâna pe Sfânta Evanghelie, că apa în care o să-i scald trupul neînsufleţit am s-o pun în două damigene şi apoi am să le îngrop sub aceşti meri aduşi de el tocmai din Sarasău. Ce era să fac? Trebuia să-l ascult pe taica, fiindcă tare bun a mai fost, cu toate că se mai îmbăta ca un porc – ba îl lăuda, ba îl vorbea de rău, pe răposatul său tată.

Dar cine să-l mai asculte? Amândoi tovarăşii care tocmai traseră câte o duşcă din spălătura mortului, alergau ţinându-se de burţi şi vărsau de le ieşeau ochii din cap.

Chiar în acea zi, şeful de post şi secretarul de partid au fost internaţi la spital, amândoi bolnavi de hepatită. După ce s-au externat, nici în ruptul capului nu au vrut să se mai întoarcă înapoi în satul tovarăşei Paraska, pe care Partidul Comunist a exclus-o din rândurile sale.

Cât despre unchiul Dănilă, mai fierbe şi acum horincă, dar tot pe ascuns, să nu-l vadă Paraska, cu toate că nu mai e interzis. Dar cine ştie… «vrăjitoarea de Paraska e în stare de orice!»