Puntea, primarul şi unchiul Fedea

–        Ia uită-te numa’ la el unde a mutat lăptăria procletul!...Muta-i-ar Dumnezeu

fălcile de fariseu, îsta-i birău?!... S-o lăudat că face câte-n lună şi stele, ş-o făcut din căcat bici şi se mai laudă că puşcă la capăt, ’tui răgălia mâne-sa de birău, că nu-i bun de nimnica – boscorodea unchiul Fedea cu desagii pe umăr, ducând două ulcioare de lapte la punctul de colectare a laptelui. – Până a fost Ionu a lu’ Căpăstru birău, lăptăria era la ovreul Mendel, iar căcănarul asta trebuia s-o mute la dracu-n praznic to’mai dincolo de râu la bătrâna Borhoie, că-i mătuşă-sa, tun-o dracu şi pe ea s-o tune! Şi încă are coraju’ să-mi spună: «Unchiule Fedea noi suntem oarece neamuri.» Câinele nostru o umblat la căţeaua lor şi iacătă deja suntem de ai noştri!... Nu vreau să am aşe mare mândrie de a si neam cu Ciopoieni. Cine nu-l îine minte pe bătrânul Ilie Ciopoi? Număra toate coteţele de găini prin sat, ca tare mult îi mai plăcea ordinea. Numa’ penele şi găinaţu’ rămânea pe unde trecea. Da nici îsta nu fugi departe de moşu-su. Că iute ce i-o fătat mintea – să mute lăptăria dincolo de râu, ca eu să mă duc to’mai până-n capul satului ca să trec dincolo peste podul de la Horşlog, ca altfel nu-i modru de trecut râul. Trece-ar tractorul ifetului peste el de bitangă! Până ajung cu lăptăţâna la Borhoie şi mă întorc înapoi, deja bongăne clopotele de amiază.

–        ’neaţa Fedea! – îl salută Ion a lui Petrea Mutului. – Da ce ai început să

boscorodeşti singur ca bătrâna Pălagă?

–        Aşe dimineaţă bună să-i fie birăului nos’ c-o mutat lăptăria tom’ai la Borhoia,

dincolo de râu! – răspunse unchiul Fedea supărat că-l auzise Ion boscorodind singur.

–        Ha-ha-ha!
– râse Ion. – Păi tu nu şti Fedea că orice mână spre buzunarul său se

îndoaie?

–        Păi eu nu am nimic cu mâna lui, îndoi-o-ar reumatismul s-o îndoaie,  de n-ar si

mutat lăptăria, că uite amu trebuie să mă duc până la podul Horşlogulşui ca să trec dincolo. Vai ş-amar de capul nostru Ione cu aşe birău!

–        Apăi vezi tu Fedea că îştia  o făcut punte lângă Doroftei!

–        Care îştia? – se miră unchiul Fedea.

–        Păi îştia a birăului, de la sfatu’ popular.

«Ia te uită la el! Da poate nici nu-i atât de bitangă cum îl cred vomenii, – gândi

unchiul Fedea. – O făcut punte peste râu, poate trage şi ilectrica-n sat, cine şti’?... Da bine c-o făcut punte ca să nu mai tropotesc până-n capătu’ satului şi-napoi.

             Ajuns la punte unchiul Fedea fluieră a mirare văzând aşe o frumuseţe de punte.

             «Da-i-ar Dumnezeu sănătate pentru aşe punte! Uite-o nouă-nouţă din scândură ghembăluită, să te tot uiţi la aşe frumuşeţe de punte! Îţi vine să te descalţi înainte de a călca pe ea.» – nu mai putea de bucurie unchiul Fedea.

             Dar când ajunse pe la mijlocul punţii, deodată se auzi un «R-r-r-up» şi un «Tr-r-r-osc!» după aceea un «A-a-a-a-a!» şi un «Pleosc!»

             Ud leorcă, murdar, julit şi zgâriat, unchiul Fedea abia a ieşit viu din apă. Despre ulcioare?... Cred că nu mai are rost să vorbim.

–        Bată-l Dumnezeu să-l bată de tâlhar! Iar încă îl laud şi mă bucur ’tui sfecla mâne-

sa– înjură unchiul Fedea şi porni bombănid către casă.

–        Apăi după cum văd Fedea tu ai căzut în apă! – îi spuse când îl zări Ion a lui

Petrea Mutu.

–        Am căzut! – scuipă cu năduf unchiul Fedea.

–        Apăi aşe-ţi trabă, că io te-am avertizat, că puntea a făcut-o îia a birăului de la

sfatu’ popular și tu musai te-ai și suit pe ea.