Sfânta cină

– Sfântă Născătoare Fecioară Mamă, Curată-Preacurată şi Neprihănită Marie, – se ruga în genunchi, unchiul Fedea, cu mâinile întinse spre icoană. –Îndrum-o Măicuţă spre fapte bune şi dă-i înţelepciune şi minte limpede ca să pună horincă pe masă. Dacă nu pune uiaga de litru, batăr o ueguţă de jumate. S-o ‘căpăţânat mărhoia de babă şi pace! Frământa-o-ar guta şi frasul s-o frământe!... Priveşte şi Tu Precisto ce masă bogată!... Mai ceva ca la domnul advocat Ignat. A pus de toate: hribi cu ai, cu mâna mea le-am cules, hât până sub Obcina lui Iancu am fost după ei, de era să-mi rupă gaci potăile lui Bolohan, rupe-i-ar lupi în bucăţi să-i rupă, zamă de făsule cu moare de curechi, picioci în bloadăr cu oloi, leveş de prune cu rişcaş, acritură de buraci cu crastaveţi, cepuţă prăjită cu harbuz, păstăi fierte, găluşte de post cu hrişcă, coleaşa bună, de zici că-i de aur, a făcut şi pancove, şi scoverzi cu magiun... De toate a copt, a fiert, a prăjit, că-i harnică ca o bâză de miere, să-i dea Sfântu Dumnezeu sănâtate şi putere! Dar o ueguţă de pălincă pe masă n-ar pune, tune dracu-n cârcă ei de bosorcoie, că-i căpoasă ca o capră răioasă!... continua să se roage unchiul Fedea către icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe, care, parcă zâmbind misterios, privea când spre masa încărcată cu bucate, când la mâinile întinse spre ea.

Zâmbetul misterios al Precistei îi dădea mari speranţe unchiului Fedea. Parcă îi chezăşuia că dorinţa lui se v-a îndeplini şi că bătrâna va pune pe masă “o ueguţă de pălincă”. Atunci ridicând vocea a început să se roage şi mai fierbinte:

– Odată pe an e Sfânta S’ară de Crăciun, Precisto! Odată pe an, Măicuţo,

prăznuim lumirea Spăsitorului nostru, cum se poate Preacurato una ca asta?... Cum se poate să-L prăznuim fără pălincă?... Păi, nici colinda pe uscat nu merge!... Ai milă de mine Precisto! Dacă nu-s vrednic de o litră, atunci batăr de o jumate... Dacă nu pune, cotoroanţa, horincă din prune de toamnă, atunci batăr să pună din cea de gogoneţe, pe care mi-a afumat-o horincarul, afuma-l-ar Belzebut în gheenă, să-l afume de bitangă! Horincuţa curgea curată ca lacrima ceriului. Dar-ar Domnu să curgă pe toate păraiaşele şi de sub toate pietrele! îşi făcu unchiul semnul crucii. Când am întors-o a doua oră, eu îi spun: “Griji Ştefane de spală bine cazanul!”, iar el: “Nu mă povăţui tu pe mine!”, povăţui-l-ar Luţiper, să-l povăţuiască!... “Eu, odată am spălat cazanul?!” Şi uită-te cum l-a spălat căcănarul, spăla-l-ar vecini rece!...

– Cum e Tanda aşa-i şi Manda – s-au turlăcit, amândoi, ca nişte dihanii şi au spurcat horinca, iar acum pilangiul ăsta, dă toată vina pe horincar, şopti de sub masă mătuşa Maria, unde se ascunsese cu damigeana de horincă, tocmai când unchiul Fedea intra ca să se roage Sfintei Fecioare. Tom’na când am vrut să torn în uiagă l-o adus aghiuţă. Dacă ar fi văzut damigeana... Bună ziua! Ar fi fluierat în ea până mâine. Că ăsta nu ştie ce înseamnă – ho! Bea ca bou’ apă, iar a doua zi – “beteagă de uiagă”. Suge ca o lipitoare. Şi-i un om atât de bun şi de hireş, că-ţi vine să-i pupi tălpile, da când pune gura pe uiagă, gata… îţi vine să-l pui în sclimpuş la afumat, – un bedaş şi pace!...

–        Sfântă Născătoare Fecioară Mamă, Curată-Preacurată şi Neprihănită

Marie! Oare nu-i păcat ca într-o s’ară ca asta, lângă asemenea bucate, să un ai pălincă pe masă?!... Dacă nu o litră, atunci batăr o jumate... Dacă nu din prune de toamnă, atunci batăr din cea de gogoneţe. S-a ‘căpăţânat bosconiţa şi pace! Priveşte şi Tu Precisto!.. A copt, a fiert, a prăjit, că-i harnică ca o furnică, să-i dea Sfântu Dumnezeu sănâtate şi putere! Dar pentru o ueguţă de pălincă trebuie să-mi rod genunchii, rode-o-ar guta de freanţă!...

– Roagă-te, roagă’ şi bate mătănii nătărăule! Om bătrân cu minte slabă, degeaba ai surit că atâta minte ai în cap, cât o găină-n cur, şoptea de sub masă mătuşa Măria.

–        Batăr o jumate, dacă un o litră Precisto! Dacă nu din prune de

toamnă…

– Da un fârtai nu ţi-ar fi bugât? spuse cu voce subţire, ca de copil,

mătuşa Măria.

Unchiul Fedea înlemni. Vru să fugă, dar frica i-a ţintuit genunchi de podea. Cu ochii holbaţi la icoană, arăta ca nevasta biblicului Lot prefăcută într-un stâlp de sare. Nu putea nici să răsufle.

Dar frica încetul cu încetul începuse să dispară şi unchiul îşi veni în fire. A înţeles totul. A zâmbit bucuros şi certându-l cu degetul pe Pruncul din

braţele Maicii Domnului, a spus co o voce nespus de blândă:

– Tu copilaşule, nu te băga în treburile celor mari, Maica Precista ştie mai bine cât trebuie să-mi dea.