Powered By Blogger

vineri, 17 februarie 2012

Spre iarmaroc



Cele mai năstruşnice pătărănii, unchiul Fedea, le păţea când se ducea pe jos la iarmarocul din Sighet, unde în fiecare miercuri vindea ouă, smântână şi lapte de capră.
Astfel într-o dimineaţă, unchiul Fedea plecă din Fedorivna spre Sighet cu noaptea în cap. Nici cucoşii nu cucuricaseră încă, iar el deja ţopăia-tropăia cu desga în spinare spre iarmaroc.
Afară... întuneric de puteai să-ţi bagi degetele în ochi, iar pe deasupra începuse şi o ploaie deasă, măruntă, mocănească însoţită de un vânt destul de rece care îţi bătea drept în faţă. Însă pe unchiul Fedea nimic nu-l putea opri din drumul său.
Mergea şopotind «Tatăl nostru» şi «Crezul», întrerupându-le din când în când cu câte un «’tuţi paştele mătii de piatră!...» sau «Crucea mătii de groapă!...», căci cel mai scurt drum spre Sighet era plin de pietre şi gropi, dar în schimb, în două ore de mers cătănesc ajungeai la iarmaroc.
Mergând cătăneşte, cu rugăciunile în gând şi cu înjurăturile pe buze, cam după vreo oră de mers, unchiul Fedea se gândi să se odihnească un pic şi să tragă o ţigară...
– Dracu să-i ia de desagi că grei mai sunt!  Oi hodini o ţăr’ şo-i duhăni o ţigare –bodogăni supărat unchieşul şi punând desagii jos încercă să-şi aprindă cu un chibrit ţigara. Însă vântul şugubăţ se ţinea de boroboaţe şi îi tot stingea chibritul.
– Măi, măi... eu mintenaş ’oi rămânea fără schindoarţă, nu-i bugât că am sfeterisit-o de sub nasul Măriei ş-amu când s-o trezi s-o năpusti sărăcana prin vecini după scăpărărtoare – mogorogea în continuare unchiul Fedea, întorcându-se cu spatele spre vânt. – No aşe da! – se bucură de reuşită şi trase cu sete din ţigară, apoi punând desagii pe umeri porni înainte, ba rugânduse, ba înjurând, după starea drumului.  
Până şi vântul încetase să-l necăjescă, ba chiar începuse să-l ajute, suflându-i în spate îi umflă cămaşa şi-l impinse ca pe o corabie cu pânze.
– No aşe da, să tot meri! – se bucură unchiul Fedea.
Cam peste altă oră de mers, când unchiul Fedea bănuia că se apropie de iarmaroc, căci deja se crăpa de ziuă, hotărî să se mai odihnească un pic.
Puse desagii jos, îşi îndreptă spatele se uită în jur şi spuse mirat:
– Bată-l norocu’ să-l bată de Sighet, că tare mult mai seamănă cu Fedorivna! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu