Cele mai năstruşnice pătărănii, unchiul Fedea, le păţea
când se ducea pe jos la iarmarocul din Sighet, unde în fiecare miercuri vindea
ouă, smântână şi lapte de capră.
Astfel într-o dimineaţă, unchiul Fedea plecă din Fedorivna
spre Sighet cu noaptea în cap. Nici cucoşii nu cucuricaseră încă, iar el deja
ţopăia-tropăia cu desga în spinare spre iarmaroc.
Afară... întuneric de puteai să-ţi bagi degetele în ochi,
iar pe deasupra începuse şi o ploaie deasă, măruntă, mocănească însoţită de un
vânt destul de rece care îţi bătea drept în faţă. Însă pe unchiul Fedea nimic
nu-l putea opri din drumul său.
Mergea şopotind «Tatăl nostru» şi «Crezul», întrerupându-le
din când în când cu câte un «’tuţi paştele mătii de piatră!...» sau «Crucea mătii
de groapă!...», căci cel mai scurt drum spre Sighet era plin de pietre şi gropi,
dar în schimb, în două ore de mers cătănesc ajungeai la iarmaroc.
Mergând cătăneşte, cu rugăciunile în gând şi cu
înjurăturile pe buze, cam după vreo oră de mers, unchiul Fedea se gândi să se odihnească
un pic şi să tragă o ţigară...
– Dracu să-i ia de desagi că grei mai sunt! Oi hodini o ţăr’ şo-i duhăni o ţigare
–bodogăni supărat unchieşul şi punând desagii jos încercă să-şi aprindă cu un
chibrit ţigara. Însă vântul şugubăţ se ţinea de boroboaţe şi îi tot stingea
chibritul.
– Măi, măi... eu mintenaş ’oi rămânea fără schindoarţă,
nu-i bugât că am sfeterisit-o de sub nasul Măriei ş-amu când s-o trezi s-o
năpusti sărăcana prin vecini după scăpărărtoare – mogorogea în continuare
unchiul Fedea, întorcându-se cu spatele spre vânt. – No aşe da! – se bucură de
reuşită şi trase cu sete din ţigară, apoi punând desagii pe umeri porni
înainte, ba rugânduse, ba înjurând, după starea drumului.
Până şi vântul încetase să-l necăjescă, ba chiar începuse
să-l ajute, suflându-i în spate îi umflă cămaşa şi-l impinse ca pe o corabie cu
pânze.
– No aşe da, să tot meri! – se bucură unchiul Fedea.
Cam peste altă oră de mers, când unchiul Fedea bănuia că se
apropie de iarmaroc, căci deja se crăpa de ziuă, hotărî să se mai odihnească un
pic.
Puse desagii jos, îşi îndreptă spatele se uită în jur şi
spuse mirat:
– Bată-l norocu’ să-l bată de Sighet, că tare mult mai
seamănă cu Fedorivna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu