PARTEA A DOUA
CAP. 1 VIZITIUL IOȘCA GODJA
„...vine un moment în care ceva se rupe înăuntru şi
nu mai ai nici energie, nici voinţă. Zice lumea că trebuie să trăieşti, dar a
trăi e o problemă care până la urmă duce la sinucidere...”
Umberto Eco
Joi 12 decembrie, 1907
Ioșca Godja, deși
era doar un surugiu de rând se bucura de o mare popularitate, poate chiar mai
mare decât stăpânul său notarul Mihaily Nisztor, atât în Máramarossziget
cât și în toate satele din împrejurimi. Fie că mergeai pe Valea
Marei, din Vadul Izei și
până-n Crăceștii
de sub munții
Gutâiului, fie că o luai pe Valea Izei, din Oncești până-n Săcel, ba
chiar până-n Dealul Ștefăniței, sau pe Valea Tisei
din Szarvaszó până dincolo
de Pálosremete, sub munții Hutei în Técső și Piatra, la fel ca și pe malul stâng al Tisei din
Taras până-n Halmi, sau întrebai de el pe Valea Ronișoarei din Virismort până-n Felsőróna și Rónaszék, toți cei ai locului îl cunoșteau „de la cel cu țâța-n gură,
pân’ la cel cu barba sură”,
cum îi plăcea lui Ioșca să se
fălească.
Ţăranii îl
iubeau pentru că era unul de-al lor, un om înțelept, care știa
totul, le dădea povețe bune și îi lămurea în
toate problemele. Tot el era cel care le aducea vești
proaspete despre ce se întâmpla în lumea largă și le explica cum
stă treaba cu răzmerița din Moldova, Muntenia și
Oltenia, despre pe care ei tot vorbeau din februarie încoace.
La fel s-a întâmplat
şi în ziua aceea. După ce îl duse pe notar la
Rónaszék şi îl
lăsă la castel, se repezi până la cârciuma din Felsőróna, unde poleacul Nebeliowicz
gătea iepure la cuptor şi avea o vodcă atât de bună, că nici la restaurantele
din Máramarossziget nu găseai mai bună.
Oamenii
au făcut cerc în jurul lui şi nu mai conteneau cu întrebările, ca de obicei
despre răscoala din februarie.
–
Fraților, țăranii
din Moldova sunt atât de săraci că nu au după ce bea apă, au
pământ puțin sau deloc,
dar vina nu o poartă atât de mult boierii cât arendașii
jidani. Boierii de acolo s-au retras la oraș și
au lăsat moșiile în grija acestora contra unor sume
de bani, iar jidanii au încercat să jupoaie pielea de pe țărani
și iată unde s-a ajuns, le explica Ioșca, căruia nu-i
prea plăceau evreii, la fel cum nu-i plăceau nici ungurii și
nici numele de Ioșca cu care aceștia
l-au botezat. El era Iosif, Iosif Godja! Așa l-a botezat
nănașul său Petrea Marina din Șugău
în cinstea lui Iosif din Nazaret, deoarece s-a născut în prima duminică după
Crăciun, în care se sărbătorea ziua sfântului și dreptului
Iosif Logodnicul, tatăl vitreg al Mântuitorului.
–
Ce
ai tu, măi Ioșca împotriva ovreilor? Tu ești
un așa om, un așa om mincinos
că eu uite nu te cred, se supăra pe Ioșca
croitorul Abrahamko.
–
Măi puțoi obrezuit, arendașii jidani la porunca
rabinului Reichon din Praga îl
strâng de gât pe fratele meu, iar eu nu am voie să vorbesc
despre asta pentru că unui căcat cu perciuni ca tine nu-i place adevărul.
–
Tu Ioşca eşti un aşa
mincinos, un aşa mare mincinos, că eu nu te cred, repetă
Abrahamko.
–
Futu-ţi mama cui te-a tăiat
împrejur, se enervă Ioşca. Apoi stai că-ţi arăt eu ţie, îl
ameninţă ieşind din cârciumă.
Bietul
Abrahamko crezând că Ioşca a ieşit după bici se albi ca varul, chiar şi cârciumarul
s-a neliniştit pentru o clipă, dar când
îl zări prin fereastră că se întoarce cu un ziar, a râs pe sub mustaţă.
–
Ia uite, aici am o gazetă din București „Voința Națională”
din 9 martie, a uitat-o
în trăsură domnul avocat Vasile Pruncul.
Ia uite ce scrie aici: „Răscoala și Guvernul”. Ia, citește singur să nu
crezi că te mint.
–
Eu
nu citesc pe rumânește, aici e Imperiul austriac și regatul maghiar, aici nu
este regatul Rumâniei.
–
Știu eu să citesc
românește, spuse un tinerel cu mustăcioară
neagră.
Ioșca
îi intinse ziarul și spuse către Abrahamko:
–
Ascultă
bine că altfel îți trag nădragii jos și
te bat peste fund, de față cu toată
lumea.
Tinerelul
și-a dres glasul și
a început să citească:
–
„Trustul
fraților Marcu,
Kalman, Froim Soil și Avram Fisher ține
în arendă 69
de moșii... În ultimii
doi ani, arenzile au fost urcate de două ori... Ca să vedeți
că de unde era răul mai mare, de acolo a pornit mișcarea,
observați că în punctele unde s-au întâmplat
primele răzvrătiri – și nu uitați că aceste mișcări
sunt contagioase – acolo sute de mii de suflete erau încinse de cercul de fier
al trusturilor de arendași evrei, care le speculau cu lăcomie, așa
cum voiau... Dacă nenorociții țărani
încercau să iasă din acel cerc, la dreapta sau la stânga, în sus sau în jos,
zeci de kilometri se izbeau de aceiași exploatatori
evrei, și dacă încercau să emigreze și
mai departe, găseau alți arendași care ispitiți
de câștigurile cele mai mari ale trusturilor,
profitau de învoielile cele exagerate, îi exploatau tot atât de rău astfel că
nenorociții nu găseau nicăieri nici o ușurare...”
–
Ei
și acum
întreabă-mă, măi Abrahamko, ce am eu cu jidanii?... Haide,
întreabă-mă, se răsti la el Ioșca.
Peste zece mii de țărani au plătit cu viața
ca pământul țării lor să nu fie scos la mezat
jidanilor.
–
Tu
ești așa un om Ioșca,
așa un om, că eu mai bine plec, spuse
croitorul
mergând de-a-ndărătelea, spre ușă.
–
Apăi,
să pleci căci altfel te arunc pe ușă afară.
–
Du-te,
du-te păzeşte-ţi buda să nu ţi-o răstoarne coconii că la noapte-i Sfântu’
Andrei, râse un ţapinar, înveselit de
horinca băută.
–
Apoi,
aşa o sărbătoare, aşa o sărbătoare
nebună eu nu am mai pomenit,
bombănea Abrahamko părăsind cârciuma în râsetele
chefliilor din cârciumă.
Prin locurile
acelea, era obiceiul ca în noaptea de Sfântul Andrei, flăcăii să umble prin
grădinile gospodarilor, mai ales acolo unde erau fete de măritat şi să
răstoarne privatele sau să scoată porţile din ţâţâni. Nu erau ocolite nici gospodăriile
evreieşti din cu totul alte motive, iar unul dintre ele era acela că nu erau
creştini, pentru că de privata lui Leiba care s-a botezat ortodox nu se lega
nimeni, ce-i drept nici fată de măritat nu avea pentru că nevastă-sa a adus pe
lume doisprezece flăcăi.
„Tu Leiba eşti
aşa un ovreu, aşa un ovreu... ai născut doisprezece fii ca patriarhul nostru
Iacob şi ai părăsit calea lui Iehova, Dumnezeul lui Avraaam şi Isaac şi te
închini la idolul de pe cruce. Aşa un ovreu eşti, măi Leiba, aşa un ovreu, că
eu nu mai vorbesc cu tine...” îi spuse Abrahamko lui Leiba, imediat după
creştinarea acestuia.
„Iar eu, măi
’brahamko, te bag în pizda mă-tii!...”
Abrahamko în
fiecare an, în noaptea de Sfântul Andrei îl tocmea pe mutul Gligore să-i
păzească privata. Cu ani în urmă o păzea singur, dar de când îl răsturnaseră cu
tot cu privată nu mai avea curajul, pentru „că aşa nişte draci de copii, aşa
nişte draci, el nu a mai văzut niciunde”.
* * *
Ioşca se întorcea la castel binedispus şi mulţumit
de viaţă, vodca băută îşi făcea
datoria. La cei cincizeci şi doi de ani
ai săi, încă se simţea tânăr, încă domnişoara Marta, sora notarului Mihaily Nisztor, zâmbea
mulţumită ori de câte ori îl primea în patul său, cu toate că era mai tânără
aproape cu douăzeci de ani decât el.
„Cine-ţi spune că o să începi să te împaci cu gându’
că-mbătrâneşti, să-l dai în mă-sa că te minte de îngheaţă apele...”, gândi
Ioşca simţind un gol în suflet. Şi ca tristeţea să-l cuprindă mai adânc, de undeva
de sub Colnic răsună glasul muierilor ce-şi cântau mortul. Pe Ioşca, ori de câte ori auzea bocete îl
cuprindea o mare tristeţe.
„U-ă-ă,
nu te duce-n ţintirim
De-acolo
oamenii nu zi-i-in,
Că
tăţi care-au plecat
U-ă-ă,
înapoi n-au înturna-a-at...”
Ioşca
şi-a făcut semnul crucii şi a întins mâna după sticla de vodcă, sperând să
alunge tristeţea cu o duşcă.
„U-ă-ă,
înt’id’e Mări’ poarta
Să
nu iasă tătuca-a-a,
Văsălie,
unde te duci,
„U-ă-ă,
nici îs păsări, nici îs cuci-i-i...”
–
Ce
ţi-e şi cu viaţa asta... şopti Ioşca, ascultând bocetul rusnacelor. Abrahamko
poate ar spune: viaţa asta este aşa o chestie, aşa o chestie,
din care nimeni nu iese viu...
U-ă-ă,
mândră casă ai avut
Aceea
nu ţi-o plăcu-u-ut,
Alta
nouă ţ-ai făcut, u-ă-ă...”
–
Cine ştie cât mi-a fost dat şi mie să trăiesc?... Uite am
mâncat, am băut, l-am
muştruluit pe Abrahamko,
dar oare ajung la castel?...”, se întrebă Ioşca.
„U-ă-ă,
cui mă laşi pă mine?
Nu
rămân nici de un bin-e-e”
“U-ă-ă,
de mine, tu, Văsălie-e-e!...”
Mai
târziu, dezhămând caii, Ioşca se întrebă din nou:
–
Cine ar putea spune dacă mai apuc ziua de mâine?...
Deodată
îl cuprinse o mare teamă de viaţă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu