Alegeri democratice

În părculeţul din faţa Primăriei, călcând vitejeşte iarba ce abia încolţise, s-au adunat, cu mic-cu mare, toţi locuitorii satului, de la tinerii membri ai partidelor de stânga şi de dreapta, meşteri în politică precum lupul la cititul stelelor, până la bătrânii înţelepţi, cu chelii şi bărbi albe de apostoli, care nu prea se încumetau să facă politică, deşi se pricepeau la fel de bine ca şi primii. 

Dar ce să facă bieţii oamenii? De votat – «musai trebuie» să voteze un primar. O fi de stânga?... O fi de dreapta? Primar să fie!

Până acum i-a dregătorit Dumitru Mânălungă, dar acum şi-a depus candidatura şi Petrea Şterpelescu. Ambii candidaţi vor ţine câte un discurs în faţa mulţimii, fiecare încercând să-şi convingă consătenii că e mai bun decât celălalt neuitând să promită şi luna de pe cer, împreună cu Carul Mare, Carul Mic şi toţi caii verzi de pe pereţi visaţi de la Revoluţie încoace.

Primul care se sui pe podiumul improvizat din câteva scânduri, sub peretele Primăriei, fu

Petrea Şterpelescu, candidat din partea partidului de stânga.

– Stimaţi concetăţeni! – a strigat Petrea, cu atâta putere, încât l-a înecat tusea şi s-a înroşit tot, ca un rac.

Din mulţime s-au auzit aplauze, fluierături, huiduieli şi un «Ur-r-ra-a-a!» puternic, iar Gheoarghe Mămăligă a aruncat câţiva bulgări de pământ în direcţia candidatului, dar aceştia nu l-au nimerit ci au lăsat doar câteva pete negre pe peretele Primăriei.

Neluând în seamă incidentul, Petrea urlă mai departe:

– Dacă mă votaţi pe mine, partidul nostru de stânga o să vă schimbe traiul cu 180 de grade!

– Hai să fie 200, nu te zgârci! – a strigat, cherchelit, bătrânul Ion Damigeană.

– Taci, nenicule, că dumneata nu înţelegi despre ce-i vorba! – încerca să-l liniştească pe bătrân Grigore Deţul.

– Ba tu să taci, măi, mucosule! Înţeleg, nu înţeleg, dar de ce se zgârceşte la un pol, acolo? se enervă bătrânul.

– Trăiască Petrea Şterpelescu! Trăiască partidul de stânga! –  a ţâpurit, cu voce subţire, Grigore Deţul.

– Tacă-ţi fleanca, cu partidul tău de stânga, că-ţi dezrădăcinez proteza cu dreapta! – îl ameninţă, cu pumnul ridicat, Gheorghe Mămăligă.

Grigore tăcu de parcă luase apă-n gură. Ştia că nu-i de glumit cu Mămăligă. Dar se părea că, din toată mulţimea, doar Gheoarghe Mămăligă era contra lui Şterpelescu; restul mulţimii urla numele candidatului şi-l ridica în slăvi.

Colac peste pupăză, chiar în spatele lui Mămăligă răsună glasul de bas al lui Ilie Butoi de pe uliţa birtului:

– Primar Petrea să ne fie, că e om de omenie!

Mămăligă se întoarse să-l ameninţe pe Butoi, dar în acelaşi moment se auzi vocea piţigăiată a lui Grigore Deţul:

– E mai bun Petrea decât Dumitru! Votaţi-l pe Petrea, Dumitru-i ho-o-o-o-oţ!

– Aşa e, aşa e-e-e! – urla mulţimea. – Dumitru-i ho-o-o-o-oţ!

– Trăiască Petrea! Votaţi-l pe Petre-e-e-a-a-a! – continua să urle cu glasul său piţigăiat Grigoare Deţul.

– Hu-u-uo! Hu-u-uo! Hu-u-uo!... – urla Mămăligă, mai ceva ca o haită de lupi.

I se părea mult mai important ca în acel moment să-l huiduiască pe Petrea Şterpelescu decât să-şi ameninţe consătenii cu pumnul. Doar aşa îl putea auzi primarul Mânălungă, care-i promisese o damigeană de horincă de prună dacă va fi contra lui Petrea Şterpelescu.

– Stimaţi consăteni, eu vă promit că... – încerca să strige răguşit Petrea Şterpelescu.

– Promisiunea-i bucuria prostului! – se auzi din nou glasul bătrânului Ion Damigeană, căruia îi era absolut indiferent care dintre cei doi va fi uns primar.

– Taci, nenicule, că eşti beat, mai bine du-te acasă şi te culcă! – încerca să-l potoleasă Grigore Deţul pe bătrân.

– Beat a fost taică-tu când te-a prăsit pe tine! Mama cui te-a adus pe lume! – începu să înjure bătrânul. 

– Pe Petrea dacă-l votaţi, la cerşit o să umblaţi! – încerca să strige ceva rimat Gheorghe Mămăligă, cum îl auzise pe Butoi. Însă deodată, vrând parcă să-i facă în ciudă, mulţimea începu să urle, într-un glas: «Jos cu Dumitru, trăiască Petrea!»

– Mama lor de bandiţi, m-au învins! – scuipă cu ciudă Mămăligă. Acum îşi putea lua sigur adio de la damigeana pe care i-o promisese primarul Mânălungă.

– O să vă rup coastele! – mai ameninţă o dată bietul Mămăligă.

Avea mare necaz pe Grigore Deţul şi pe Ilie Butoi.

Petrea Şterpelescu mulţumi pentru atenţie şi coborî de la tribuna improvizată, victorios ca un rege ce tocmai câştigase războiul.

Pe podium urcă Dumitru Mânălungă.

Mulţimea tăcu. Totuşi, până una-alta, Dumitru era încă primarul lor.

– După cum mi-am dat seama, dumneavoastră nu doriţi ca eu să vă fiu primar pe mai departe! – vorbi, sigur de sine, cu glas sever, Dumitru, străpungând mulţimea cu o asemenea privire vulturească, încât celor mai slabi de înger li se făcu pielea de găină.

Mulţimea tăcea.

– Bine, atunci eu mă retrag, nici măcar nu mai candidez!

Mulţimea tăcea în continuare, toţi îşi ţineau capetele plecate, de parcă săvârşiseră cine ştie ce mârşăvie.

– Dar, înainte de a-mi retrage candidatura, vreau să vă spun ceva, ascultaţi-mă cu atenţie vă rog! – spuse apăsat Dumitru Mânălungă, apoi continuă: – În aceşti patru ani cât am fost primar, mi-am construit o casă cu douăsprezece camere. Mare şi frumoasă!

– Cu sudoarea frunţilor noastre! – îndrăzni să strige, Grigore Deţul.

– Aşa e, aşa e, cu sudoarea frunţilor noastre! – repetă mulţimea ca un ecou.

– Adevărat, cu sudoarea şi cu truda voastră – nu neg asta – mi-am construit nu numai casa, ci şi anexele, şi am mai şi mobilat toate camerele, mi-am asfaltat curtea şi, pe deasupra, mi-am cumpărat şi un automobil ultimul răcnet, iar neveste-mi i-am luat cele mai fine şi mai scumpe blănuri. Şi toate acestea – pe spatele vostru!

– Hoţule, tâlharule-e-e! E un hoţ! – strigă Ilie Butoi.

– Aşa e, aşa e, e un hoţ! – prinse curaj mulţimea.

– Fie cum spuneţi, recunosc, am furat din bugetul comunal ca să fac toate astea, însă acum nu-mi mai trebuie nimic de la voi, am de toate! Pentru ce să mai fur? Ori mă alegeţi, ori nu mă alegeţi, eu mi-am făcut ce avem de făcut.

– Ai supt destul truda şi sângele nostru, ca un vampir! – strigă din nou Grigore Deţul.

– Iar aveţi dreptate! Am supt destul şi am de toate. Dar acum gândiţi-vă bine: ce are Petrea Şterpelescu? Nimic?! Oare lui n-o să-i trebuiască o casă nouă, maşină, mobile? Cum o să-şi facă el ceea ce eu am deja?... Cum?... Treaba voastră, alegeţi-l pe el, eu oricum nu mai am nevoie să fur!

– Are dreptate! strigă Ilie Butoi – dacă-l alegem, Petrea Şterpelescu o să fure ca-n codru!

– Aşa e, Petrea o să fure! – repetă mulţimea.

– Atunci trebuie să ne gândim: cum vom rezolva problema? – întrebă Grigore Deţul.

– Treaba-i gata rezolvată. Să rămână Dumitru primar în continuare! – răspunse hotărât Ilie Butoi.

– Să rămână, să rămână Dumitru! – hotârî mulţimea.

Gheorghe Mămăligă privea mulţimea ca viţelul la poarta nouă, neînţelegând nimic, însă deodată îi încolţi în suflet speranţa că ar putea obţine damigeana promisă. Atunci răcni din toate puterile:

– Pe-e-etre-e-ai ho-o-oţ, o să-ă-ă fu-u-re-e-e!

–        Aşa e, aşa e, o să fure! – aprobă mulţimea.

Dumitru Mânălungă ridică dreapta-n sus, în semn că vrea să vorbească. Mulţimea amuţi.

– Oameni buni! Eu mi-aş dori încă o piscină. Dacă promiteţi că mă veţi ajuta de bună voie, ca să nu fiu nevoit să fur, atunci sunt de acord să rămân în continuare primarul vostru.

– Promitem, promitem! Cum să nu?! – strigau într-un glas Grigore Deţul şi Ilie Butoi.

– Promitem, promitem! – repetă bucuroasă mulţimea.

* * *

Seara, Grigoare Mămăligă se duse la primar după damigeana de horincă promisă. Mare-i

fu mirarea când dădu nas în nas cu Grigore Deţul şi Ilie Butoi, care ieşeau din curtea primarului,

fiecare cu câte două damigene în mână.

– Păi, domnule primar, mie-mi daţi doar o damigeană, pe când ăstora doi le-aţi dat câte două. Nu aţi văzut ce politică împotriva dumneavoastră duceau la început? Era gata-gata să mă iau la bătaie cu dânşii.

Primarul zâmbi şi-l bătu pe umăr:

– Ei, Gheorghe, Gheoarghe... Ţine minte ce-ţi spun: o politică făcută la timpul ei e mai bună decât şapte-opt bătăi!