Şlipere cioplite

Mare fanfaron mai era şi unchiul Fedea, mai ales atunci când stătea de vorbă cu oamenii mai tineri decât el.

Le băsnea nişte născocituri, de le credea şi singur pe jumătate.

Odată, mergând cu mocăniţa spre Sighet, zări de-a lungul căii ferate nişte stive înalte de traverse.

– Măi, măi vomeni buni! – strigă unchiul Fedea. Ia uitaţi-vă, aceste şlipere eu le-am cioplit cu... şi uitându-se în jur arătă cu degetul spre Ivan Drâmbă – cu bătrânul Petre Drâmbă, bunicul tău Dumnezeu să-l ierte!

Dar spre nenorocul lui mocăniţa se opri, iar Ivan Drâmbă scoase capul afară şi începu să se holbeze la traversele cioplite de bunicul său şi de unchiul Fedea.

–        Apăi unchiule Fedea, ai cioplit dum’ata şlipere în aia a mă-tii! – spuse râzând

Ivan.

–         Măi, măi Vanea, asta mi-e crucea!... De te mint să nu ajung la Sighet! – se

cruci unchiul Fedea, după care întrebă mirat:

            – Da’ ce te-a apucat măi Vanea, de nu mă crezi?... Ce parcă pe şlipere scrie cine le-o cioplit?...

            – De scris nu scrie unchiule, numa’ că-s turnate din beton!